Nu. Nu am murit :)

Nici nu mai stiu de cand nu am mai intrat pe blogul acesta, nu ca mi-am facut altul, nu ca nu am avut curaj, sau ca m-am schimbat. Poate de rusinea lui..ca l-am abandonat  :)
S-au intamplat atat de multe si am facut atat de multe lucruri de cand nu am mai scris aici, incat ultimele postari abia ca le mai recunosc. Nu ca as nega partile din mine. Partile alea intunecate. Nu. Doar ca peste amintirile groaznice, triste si negre, am adaugat zambete, o noua si frumoasa iubire -care dureaza deja de aproape un an-, fericire, parintii mereu aproape, o pisica, o casa noua, parintii lui minunati, si toate intamplarile bune care mi s-au intamplat in ultima vreme.
Am incercat de multe ori sa sterg amintirile nasoale. Nu e o idee buna. Nu trebuie sa le ingropi, pentru ca atunci cand iti este lumea mai draga, te vor lovi cum stiu ele mai bine. "Tristetea" se poate declansa dintr-un cuvant spus de cineva, dintr-un gest pe care il retraiesti, sau chiar dintr-un vis. Nu trebuie sa ne ascundem trairile rusinoase. ( Nu zic sa le publicam neaparat in ziar, pe facebook sau pe blog -cum am facut eu, ci sa traim pur si simplu cu ele). Sa le acceptam ca si fapte, ca si prezent, sa luam ce e mai bun din ele, si sa le transformam in trecut. Intr-un trecut de care poate nu suntem prea mandri, insa pe care l-am acceptat ca facut/trait. L-am acceptat ca experienta, si din care -desi suna atat de "bunicesc", am invatat ceva din el.

Si atunci cand facem asta, lucruri minunate ni se intampla. Cum ar fi sa cunosti un om frumos si iubitor la un supermarket la mare. Sau sa te muti cu omul minunat si sa fii fericit.

Sa zambim

* foto