luni, 31 august 2009
Scrisoare catre nicaieri.
Ma uit la pozele cu tine, care par si ele din ce in ce mai incetosate. Imi pare atat de rau ca nu te-am strans mai des in brate, ca nu ti-am spus niciodata ca te iubesc, ca am pierdut atata timp. Si greseala asta inca o repet, cu ceilalti. Mi-e dor de vocea ta, o aud in cap dar nu stiu daca e chiar
aia. Mi-e dor de rasul tau, si la dracu' ca nu vreau sa mai plang. Au trecut atatia ani deja. Timpul le vindeca pe toate.
Nu, sufletul nu ti-l vindeca. sufletul se stafideste. si intr-un final moare deshidratat.
In luna aia nu te-am vizitat, ai stat acolo singur in durere.
oare ma vezi? oare simti? inca simti?
Mi-ai spus odata ca nu regreti nimic si ca nu esti suparat pe mine, dar stii si tu cat am gresit fata de tine... acum stii. Azi am fost dupa mult timp Acolo. Te-am simtit mai aproape, desi am plans ca proasta incontinuu. M-am gandit la tine, ma gandesc la tine. Sper ca esti bine, sper ca ai ajuns acolo unde trebuia.
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 soapte:
"(...)Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... "
JORGE LUIS BORGES
multumesc
frumos blog ai :P keep it that !! :)
multumesc, o sa incerc :P
Iar eu mă îndrept tot mai mult spre sentimentul că este vorba de cineva care a trecut în nefiinţă. În cazul ăsta nu te poţi învălui în regrete. Şi sentimentele astea incomplete vis a vis de prezent şi trecut îşi au rostul lor.
Da. Ce sa mai spun... Iubim ce nu putem avea.
Trimiteţi un comentariu